Portalul Primariei Piatra Olt Portalul Primariei Piatra Olt
Portalul Primariei Piatra Olt Portalul Primariei Piatra Olt Portalul Primariei Piatra Olt Prima pagina Prima pagina Contact
Portalul Primariei Piatra Olt Portalul Primariei Piatra Olt
pe site   pe web
Portalul Primariei Piatra Olt Portalul Primariei Piatra Olt
 Oras
 
 Prezentarea localitatii
 Orasul in imagini
 Harta localitatii
 Stema localitatii
 
 Administratie
 
 Primarie
    Conducere
    Organigrama
    CV Functionari publici
Consiliul local
    Comisii
    Declaratii de avere si interese
    Hotarari ale Consiliului Local
    Bugetul Local
 
 Servicii
 
 Informatii de interes public
 Formulare online
 
 Dezvoltare
 
 Strategii de dezvoltare
 Investitii realizate
 Proiecte propuse
 
 Linkuri utile
 
 Preşedinţia României
 Senatul României
 Guvernul României
 Camera Deputaţilor
 Prefectura Olt
 E-guvernare
 
Prezentarea localitatii

Oraș situat în nordul Câmpiei Caracalului, pe dreapta văii Oltului, la 16 km sud-vest de municipiul Slatina, pe DN 64, DN 65; important nod feroviar prin care trec trenurile din direcțiile Timișoara - Craiova - Pitești - București, Sibiu - Rm. Vâlcea - București, Corabia - Caracal - București.

Vecinii: nord - comunele Găneasa și Slătioara, est - comuna Milcov, sud - co­munele Brâncoveni și Pârșcoveni, sud-vest - comuna Bârza, vest - comuna Bobicești.

Suprafața totală a orașului: 7683 ha (602 ha intravilan).

Relieful: Câmpie joasă (Câmpia Cara­calului) cu o fragmentare accentuată creată de văile Tesluiului si Oltului. În estul loca­lității se desfășoară Valea Oltului, asime­trică cu versantul stâng înalt și abrupt, iar cel drept prelung, cu terase întinse și neinun­dabile. Elementul cel mai dinamic al văii - albia Oltului - se remarcă printr-o excesivă meandrare și despletire în brațe care includ ostroave de dimensiuni variabile. Lunca este dominată de fruntea terasei joase Caracal.

Clima: Temperat - continentală, cu temperatura medie anuală de 10-11°C și precipitații de 500-550 mm/an. Vânturile caracteristice sunt Crivățul (care bate dinspre est, aducând viscol și zăpada iama, iar vara secetă) și Austrul (vânt secetos din direcția sud-vest).

Hidrografia: Râul Olt și pârâurile Oltișor, Jugolița și Vaslui.

Vegetația: Păduri de stejar și mixte de tip sud-european, constituite numai din cer (Quercus Cerris) și gârniță (Quercus frainetto) sau în amestec cu diferite specii: stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pufos (Quercus pubescens), carpen (Carpinus betulus) etc. Aceste păduri sunt înso­țite de un arboret reprezentat prin corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), mă­ceș (Rosa canina) și de pajiști cu asociații de păiușuri. De-a lungul văii Oltului - ve­getație de luncă: sălcii, răchite (Salix alba; Salixfragilis, Salix mandra), plopi (Populus alba, Populus nigra, Populus canescens) și specii ierboase: rogoz (Carcx glacilis), stânjenelul de baltă (Iris pseudocorus) ș.a.

Fauna: Mamifere: vulpea (Vulpcs vul-pes), căprioara (Caprcoles caprcoles); rep­tile - șerpi, șopârle, gușteri; păsări: cio­cârlia de pădure (Lullul arborca pallida), potârnichea (Perdix perdix), gaița (Garulus glandarius), sturzul cântător (Turdus philamcllcs), ciocănitoarca, pițigoiul, etc.

Solurile: Brun roșcate, cernoziomuri aluviale levigate, soluri aluviale gleizate și soluri sărăturoase (solonceacuri).

Resurse naturale: Zăcăminte de petrol și gaze naturale; terenuri agricole valori­ficate prin culturi de cereale, plante teh­nice, viță de vie, pomi fructiferi.

Evoluția administrativă: Sub numele de Piatra, comună înființată la 31 martie 1864; în anul 1968 își schimbă denumirea în Piatra-Olt, prin includerea subunităților ce au aparținut comunei Piatra-Olt. Prin Le­gea 2/1989 a fost declarat oraș. A făcut parte din județul Romanați ( 1864-1950), plășile Oltu de Sus (1864-1887, 1892-1906, 1911-1950), Oltețu-Oltu de Sus (1887-1892), Piatra (1906-1911), regiunea Argeș, regiunea Pitești (1950-1968), raionul Sla­tina (1950-1968), județul Olt (1968-pre-zent). A fost compusă din localitățile Piatra. Criva, Fundeni (1864-1873), Piatra, Criva, Enoșești (1873-1887), Piatra, Criva (1887-1926,1932-1939,1943-1950), Piatra(1926-1930), Piatra, Criva, Enoșești, Gabera, Spurcați (1930-1932), Piatra, Criva, Criva de Sus, Enoșești, Gabera (1939-1943), Criva de Sus, Criva de Jos, Piatra (1950-1968), Piatra-Olt, Bistrița Nouă, Criva de Jos, Criva de Sus, Piatra (1968-prezent).

Economia: Principalele ocupații ale lo­cuitorilor - agricultura, meșteșugurile, in­dustria; în anul 1887 s-au cultivat 2300 ha cu grâu, 1520 ha cu porumb, 100 ha cu ovăz, 160 ha cu orz, 25 ha cu secară, 100 ha cu rapiță, 4 ha cu cânepă, 75 ha cu viță de vie. În același an, în comună existau 11 cârciumi, 594 vite mari, 800 vite mici, 460 porci; în anul 1897 sunt înregistrate 11 câr­ciumi și un efectiv de animale de 597 vite mari, 843 vite mici, 471 porci; în anul 1912 - 2 bănci populare («Săteanul» și «Piatra»), Societate de cumpătare, moară pe benzină, fabrică de ape gazoase, grădini de zarza­vat, conac de moșie, 8 cârciumi, sălașe de țigani nomazi; în anul 1941 - 2 bănci po­pulare, Societate de cumpătare, 2 mori, fa­brică de ape gazoase, 5 grădini de zarzavat, conac de moșie, 11 cârciumi; în anul 1973 agricultura dispunea de 6497 ha (81 % din suprafața totală), din care 5772 ha supra­fața arabilă (974 ha suprafață amenajată pentru irigat), 542 ha pășuni și fânețe na­turale, 183 ha vii și livezi; fondul forestier se întindea pe o suprafață de 814 ha; la începutul anului efectivul de animale nu­măra 2855 bovine, 3282 ovine, 6752 por­cine, 78 caprine, 224 cabaline, 24839 pă­sări, 244 stupi de albine; industria era re­prezentată prin întreprinderea de industrie locală pentru materiale de construcții Criva, o moară, 3 brutării, 2 cazane de fa­bricat țuică; pe teritoriul comunei activau 2 cooperative agricole de producție (2606 membri cooperatori apți de muncă), o în­treprindere agricolă de stat; serviciile pres­tate populației de 13 unități cooperatiste: 3 croitorii, 2 cizmării, secție de zidărie, atelier de coafură, atelier de cazangerie, 2 frizerii, tapițerie, sifonărie, secție de coșerit; rețeaua comercială era reprezentată de 6 magazine alimentare, 2 magazine cu produse industriale, 2 magazine universale sătești, 6 magazine mixte, o librărie, o co­fetărie, un restaurant, 4 bufete; în anul 1983 comuna dispunea de 5637 ha teren arabil, 358 ha pășuni și fânețe naturale, 208 ha livezi și vii; în același an în comună funcționa o înteprindere agricolă de stat cu 7 ferme și o cooperativă agricolă de producție (1902 membri, 3497 ha din care 3300 ha teren arabil, cultivat: 1220 ha grâu și secară, 650 ha porumb, 415 ha floarea soarelui, 120 ha sfeclă de zahăr, 80 ha le­gume); efectivul de animale număra 644 bovine, 10312 porcine, 913 ovine; indus­tria și serviciile prestate populației erau re­prezentate de 2 secții ale industriei locale, 2 brutării, o moară, o carieră balastieră, ateliere de cizmărie, croitorie, cojocărie și prelucrarea lemnului, 7 magazine ali­mentare, 16 magazine nealimentare, 6 bu­fete, un restaurant; în anul 2004 suprafața totală era de 7683 ha; agricultura dispu­nea de 6113 ha suprafață agricolă din caic 5528 ha suprafață arabilă (1510 ha su­prafață cultivată cu grâu si secară, 1807 ha cu porumb boabe, 21 ha cu cartofi, 698 ha cu floarea soarelui, 63 ha cu legume), 3 ha livezi și pepiniere pomicole, 183 ha vii și pepiniere viticole, 399 ha pășuni; efectivul de animale număra 825 bovine, 760 ovine, 2143 porcine, 40260 păsări; în același an în oraș activau 44 societăți comerciale și 110 agenți economici; orașul dispunea de 50 km străzi orășenești (30 km moderni­zate), 8,15 km rețea distribuție apă pota­bilă, 3,6 km rețea canalizare.

Evoluția demografică: în anul 1887 - 1376 locuitori (697 M, 679 F), 273 contri­buabili, 303 capi de familie; în anul 1897 - 1374 locuitori; în anul 1912 - 2288 locuitori (1158 M, 1130 F), 403 clădiri lo­cuite, 16 clădiri nelocuite, 483 gospodării; în anul 1941 - 2363 locuitori (1160 M, 1203 F), 486 clădiri, 529 gospodării; în anul 1973 - 6860 locuitori (3312 M, 3548 F; 392 salariați), 1899 locuințe; în anul 1983 - 6944 locuitori, 1976 locuințe; în anul 2004-6191 locuitori (3085 M, 3106 F; 1361 salariați din care 14 în agri­cultură, 262 în industrie, 84 în construcții, 14 în comerț, 819 în transport, depozitare, poștă, comunicații, 4 în activități financiar - bancare și asigurări personale, 28 în administrație publică, 93 în învățământ, 16 în sănătate și asistență socială), 2360 locuințe (69817 mp suprafață locuibilă).

Instituți: In anul 1887 - primărie, post de jandarmi, poștă-telegraf-telefon, oficiu percepție fiscală, școală (1 învățător, 60 elevi), 2 biserici (cu hramul Sf. Dumitru", ridicată în anul 1846 în satul Piatra; cu hramul „Sf. Nicolae" ridicată în anul 1859 în satul Criva); în anul 1897 - 2 biserici (deservite de un preot și 2 cântăreți), 2 școli mixte (deservite de 1 învățător și 3 învă­țătoare, frecventate de 213 elevi); în anul 1912 - primărie, post de jandanni, birou percepție fiscală, ocol silvic, poștă - telefon, punct sanitar, asistent medical, moașă co­munală, 2 școli, 2 biserici; în anul 1941 - primărie, post de jandarmi, birou percepție fiscală, ocol silvic, oficiul poștal, stație cale ferată, depou, dispensar, 2 școli, cantină școlară, 2 biserici, bibliotecă parohială; în anul 1973 - primărie, post de poliție, oficiu fiscal, ocol silvic, PTTR, stație de cale fe­rată, depou, circumscripție sanitară, casă de nașteri, farmacie (deservite de 2 medici, 11 cadre cu pregătire sanitară medie și ele­mentară, un farmacist), 5 grădinițe (244 copii, 5 educatoare), 4 școli de cultură ge­nerală, un liceu de cultură generală (1265 elevi, 47 cadre didactice), 2 cinematogra­fe, cămin cultural, 3 biblioteci publice; în anul 1983 — primărie, post de poliție, ofi­ciul fiscal, ocol silvic, PTTR, stație de cale ferată, depou, circumscripție sanitară, casă de nașteri, farmacie, dispensar (6 medici, un farmacist, 7 cadre medicale cu pregătire medie), 6 grădinițe (frecventate de 332 co­pii), 4 școli generale, liceu teoretic (21 săli dc clasă și laboratoare, 1465 elevi instruiți, 78 cadre didactice), 2 cămine culturale, 2 cinematografe, 2 biblioteci publice; în anul 2004 — primărie, post de poliție, 2 unități PTTR, dispensar medical (3 medici, 1 stomatolog, 5 personal mediu sanitar), farmacie (sector privat; 1 farmacist), 4 grădinițe (209 copii, 10 educatoare), 1 școală învățământ primar și gimnazial (658 elevi, 40 personal didactic), liceu (292 elevi, 23 personal didactic), 34 săli de clasă și cabinete școlare, 2 laboratoare, 1 atelier școlar.

 

Bistrița Nouă

Et. < top. Bistrița + detcim. adj.; Fleștenoagele, Fleșcinogele; sat

Numele provine de la mănăstirea Bis­trița, proprietară în regiune a moșiei Mus­celul, lucrată, potrivit unui document din anul 1779, de locuitorii din Piatra și Criva.

Evoluția administrativă: înregistrat în județul Romanați, plasa Oltu de Sus(1835, 1853. 1861). Cunoscut pînă în anul 1956 sub numele de Fleștenoagele sau Fles-tenoaga. Ulterior apare cu actualul nume. A făcut parte din comunele: Bechetul, (1864-1873,1887-1899), Dranovăț(1873-1887), Fleștenoagele (1925-1939, 1940-1950), Găncasa (1899-1925, 1930-1932, 1939-1940), Piatra-Olt (1950-1968,1968-1989), orașul Piatra-Olt (1989-prezent).

Arheologie: Pe locul satului actual a fost identificată o așezare geto-dacică.

Atestare documentară: Satul este men­ționat în statistica din anul 1835 (Fleșteno), în harta rusă din anul 1853, nomenclatorul administrativ din anul 1861.

Evoluția proprietății: La începutul se­colului al XLX-lea moșia și satul făceau parte din domeniul Brâncovenesc, alături de moșia Enoșești (Ianușești). În martie 1962 este înființată cooperativa agricolă de producție ,,Primii Pași" (34 familii). Lo­calitatea a fost complet colectivizată în anul 1961. începând cu anul 1990, orășe­nilor le-a fost restituită proprietatea în limi­tele L. 18/1991, L. 1/2000 și L. 10/2001.

Economia: Principala ocupație a locui­torilor - agricultura cu ramurile ei conexe, în anul 1912 - cârciumă; în anul 1941 - bancă populară, cărciumă.

Evoluția demografică: în anul 1887 în sat erau înregistrați 20 locuitori; în anul 1897 - 40 locuitori; în anul 1912 - 672 locuitori (333 M, 339 F), 142 clădiri lo­cuite, 4 clădiri nelocuitc, 142 gospodării; în anul 1930-828 locuitori; în anul 1941 - 905 locuitori (438 M, 467F), 224 clădiri, 222 gospodării; în anul 1977 - 880 locui­tori, 292 clădiri.

Participare la evenimente: Locuitorii participă la războiul din anii 1916-1918 (22 morți) și la cel din anii 1941 -1945 (19 morți).

Instituții: în anul 1912 - școala; în anul 1941 - primărie, post de jandarmi, post telefonic, școală, cantină școlară.

 

Criva

Et. < adj. v. bg. krivu „oblic, curb, strâmb", prin substantivare; sat

Înființată în anul 1925, desființată în 1930. A făcut parte din județul Romanați, plasa Oltu de Sus (1925-1930). A fost com­pusă din satele Criva de Sus, Criva de Jos.

 

Criva de Jos

Comună înființată în anul 1940, des­ființată în anul 1943. A fost alcătuită din satul Criva de Jos.

Et. < top. Criva + determ.; sat

Mai are și sensul de „loc de scaldă la cotul unui râu"; cot, cotitură; „regiune păduroasă". În teritoriile slave toponimele, mai ales hidronime, de la acest etimon sunt frecvente.

A mai purtat și numele de Criva de Jos fiind menționat într-un document din 26 mai 1630, în care Leon Tomsa întărește ca proprietate lui „jupan Gorgan biv vel spătar", soției sale, Stanei (din Brâncoveni, sora lui Preda Brâncoveanu și nepoata lui Matei Basarab) și urmașilor lor, toată par­tea fiilor lui Pârvul din Zătreni, deținută de aceștia în „Criva de Jos și județul Romanați". În nomenclatoarele din anii 1906, 1912, sunt două sate cu numele de Criva: unul aparținea comunei Enoșești, altul aparținea comunei Piatra. Cel care ți­nea de comuna Piatra va primi oficial, în anul 1925, numele de Criva de Jos, iar cel care ținea de comuna Enoșești, va primi numele de Criva de Sus.

Evoluția administrativă: înregistrat în județul Romanați, plasa Oltu de Sus (1840,1853,1861). A făcut parte din co­munele: Piatra (1864-1919) Dranovăț (1919-1926), Fleștenoagele (1926-1939, 1940-1956), Găneasa (1939-1940), Piatra-Sat (1956- 1968), Piatra - Olt (1968-1989), orașul Piatra - Olt (1989 - prezent).

Arheologie: Pe locul satului actual a fost identificată o așezare geto - dacică.

Atestare documentară: Satul este men­ționat într-un document din 16 septembrie 1519, prin care Neagoc Basarab întărește mănăstirii Seaca (Olt) mai multe sate dă­ruite de Manea clucerul, între care și „Cri­va toată cu tot hotarul"; ulterior, satul este menționat și în alte documente din se­colele XVI-Xvin (15 iunie 1543,8 octom­brie 1593, 29 octombrie 1620, 10 iunie 1624, 15 mai 1629, 18 noiem­brie 1630, 20 decembrie 1779, 15 martie 1795...), în Schwantz (1722), în Bauer, în statisticile și catagrafiile din anii 1833, 1838, 1845, în harta rusă din anul 1853, în nomenclatorul administrativ din anul 1861, în Szathmary (1864).

Evoluția proprietății: Sat aservit. A aparținut lui Manea cluceru ante septem­brie 1519, apoi mănăstirii Seaca (Olt). La 15 iunie 1543, printr-un hrisov, Radu Paisie întărea marelui armaș Detco mai multe moșii printre care și Criva, fostă proprie­tate a lui Draghici într-un document din 18 noiembrie 1630, logofătului Stroe [Leurdeanu] îi erau confirmate de către Leon Tomșa mai multe sate, printre care și Criva, „date zestre de la socru-său, jupanul Fota postelnic și de la soacră-sa, jupâneasa Stana [Brâncoveanu]". La sfârșitul secolului al XVIII-lea, alături de Criva de Sus, satul și moșia Criva de Jos aparțineau domnitorului Constantin Brâncoveanu. Amândouă figurează în testamentul domnitorului ca moștenire a celor 4 fii.

În timpul ocupației austriece satul apare ca sat fiscal (1722). Într-un do­cument din 20 decembrie 1779, ispravnicii de Romanați cer locuitorilor din satul Cri­va să ajungă la o înțelegere cu isprăvnicelul în privința pășunatului și a tăiatului de lemne de pe moșia Muscelul. Moșia a aparținut mai târziu fostului marc ban Grigore Brâncoveanu, care o lasă prin tes­tament soției sale, Safta (născută Balș). după cum reiese dintr-un document din 8 iulie 1838. La începutul perioadei regula­mentare Safta Brâncoveanu arenda moșia cu 2205 lei (1831) și 2520 lei (1833). Prin reforma agrară din anul 1864, pe proprie­tatea Zoei Brâncoveanu au fost împroprie­tăriți 44 săteni (2 fruntași, 26 mijlocași, 16 pălmași). În anul 1987 moșia Criva (ju­mătate) aparținea statului care o arenda cu 3020 lei. Prin reforma agrară din anul 1921 au fost împropietăriți 28 de locuitori, iar prin reforma agrară din anul 1945 au fost împropietăriți 14 locuitori. În martie 1962 a fost înființată cooperativa agricolă de producție „Primii Pași" (34 familii de cooperatori). Localitatea a fost complet colectivizată în anul 1962. Începând cu anul 1990, orășenilor le-a fost restituită proprietatea în limitele L. 18/1991, L. 1/ 2000 și L. 10/2001.

Economia: Principala ocupație a locui­torilor - agricultura cu ramurile sale co­nexe, în anul 1838 erau catagrafiate: 56 pogoane semănate cu grâu, 105 pogoane semănate cu porumb, 68 pogoane semă­nate cu fân, 369 pruni, 65 duzi, 15 pogoa­ne cu vie, 12 cai, 82 boi, 65 vaci, 719 oi, 147 capre, 101 porci, 20 bivoli și 32 stupi; în anul 1912 - bancă populară („Sătea­nul"), moară pe benzină, 2 grădini de zar­zavat, 2 cârciumi, conac de moșie, sălașe de țigani; în perioada interbelică - moară, bancă populară („Săteanul"; în anul 1928 — capital social 166.000 lei), grădini de zarzavat, 3 cârciumi, conac de moșie, să­lașe de țigani nomazi.

Evoluția demografică: În anul 1722 erau menționate 102 familii; în 1832, con­form „perilipsisului" locuințelor din plasa Olt, județul Romanați, sunt înregistrate: 440 case țărănești, 125 bordeie țărănești, 10 bordeie țigănești; în 1838 - 81 familii, 269 locuitori; în 1861 - 73 familii, 67 case; în anul 1887 - 200 locuitori; în anul 1912 - 487 locuitori (221M, 266 F), 97 clădiri locuite, 5 clădiri nelocuitc, 100 gospodării; în 1930 - 480 locuitori; în 1941 - 589 lo­cuitori, 138 clădiri; în 1977 - 721 locuitori, 180 clădiri.

 Participare la evenimente: La 15 martie 1795, într-o plângere adresată domnito­rului Alexandru Moruz de economul mă­năstirii Bistrița, locuitorii satului figurau alături de locuitori din alte sate ca vinovați de tăieri abuzive de lemne din pădurea Dranovățu. Locuitorii au participat la revoluția din anul 1848 (jurământ pe Constituție; 3 voluntari în tabăra lui Magheru), la războiul de independență (ofran­de, cărăușie pentru front; un rănit în luptele de laRahova), la războiul din anii 1916 - 1918 (19 morți) și la cel din anii 1941 - 1945 (26 morți).

Instituții: În anul 1897 - școală, biserică (biserica din lemn cu hramul „Sf. Nicolae", ridicată în anul 1776, amintită la 1840; construită din zid în anii 1850-1860 sau 1874); în anul 1912  -scoală, biserică; în anul 1941 - școală, cantină școlară, bise­rică, bibliotecă parohială.

 

Criva de Sus

Comună înființată în anul 1940, des­ființată în anul 1943. A fost alcătuită din satul Criva de Sus.

Et. < top. Criva + determ; Funduri; sat

Evoluția administrativă: Înregistrat în județul Romanați, plasa Oltu de Sus (1840,1853,1861). A făcut parte din co­munele: Piatra (1930-1932, 1939-1940), Criva (1925-1930), Criva dc Jos (1940-1943), Enoșești (1864-1930,1932-1939, 1943-1956), Piatra-Sat (1956- 1968), Piatra-Olt (1968-1989), orașul Piatra-Olt (1989-prezent). Cunoscut și sub numele de Funduri (1898).

Atestare documentară: Satul este menționat într-un zapis emis la 6 iulie 1635, prin care Costea, Drăgan și Radu vătaf vând lui Radu paharnicul din Brâncoveni jumătate din satul Proroci „care iaste si din Olt și din Romanți". Cu această ocazie sunt menționați ca martori, Odoru i sărbu i Stanciul din Criva de Sus. Satul apare menționat la 1 aprilie 1636, cu numele Gar Criva (Criva cea de Sus). La sfârșitul secolu­lui al XlX-lea, apare Criva cătun, apar­ținând dc comuna Enoșești.

Evoluția proprietății:La sfârșitul seco­lului al XVII-lca, Criva de Sus și Criva de Jos, aparțineau domnitorului Constantin Brâncoveanu. Amândouă figurează în testamentul domnitorului ca moștenire a celor 4 fii.

Economia: principala ocupație a lo­cuitorilor— agricultura cu ramurile sale co­nexe; în anul 1887 - cârciumă, conace de moșie; în anul 1912 - halta „Ion Kalin-deru", cârciumă, 2 conace de moșie; în anul 1941 - stație de cale ferată, 2 câr­ciumi, 2 conace de moșie.

Evoluția demografică: În anul 1887 erau menționate 50 familii, 200 locuitori; în anul 1912-467 locuitori (224 M, 243 F), 85 clădiri locuite, 6 clădiri nelocuite, 94 gospodării; în anul 1930—512 locui­tori; în anul 1941 - 588 locuitori (285 M, 303 F), 133 clădiri, 129 gospodării; în anul 1977 - 761 locuitori, 195 clădiri.

Instituții: În anul 1887 - biserică (cu hramul „Sf. Nicolae" ridicată Ia 1762 de locuitori; 1 preot); în anul 1912-biserica; în anul 1941—biserică, bibliotecă parohială.

 

Enosești, Ienușești, Ienoșești

Evoluția administrativă: Înființată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desființată în anul 1873, reînființată în anul 1887, desființată în anul 1930, reînființată în anul 1932, desființată în anul 1939, reîn­ființată în anul 1943, desființată în anul 1950 (satul Enoșești fiind integrat comu­nei Piatra-Olt, satul Cri va de Sus la Piatra sat, satele Gabera și Spurcați - devenit 01­tișoru comunei Găneasa); a făcut parte din județul Romanați (1864-1873,1887-1930, 1932-1939,1943-1950), plășile Oltu de Sus (1864-1873,1892-1906,1911-1930,1932-1939, 1943-1950), Oltețu-Oltu de Sus (1887-1892), Piatra (1906-1911); a fost compusă din satele Ienoșești, Piatra (1864-1865), Ienoșești, Criva, Spurcați (1865-1873), Enoșești, Criva, Gabera, Spurcați (1887-1925), Enoșești, Gabera, Spurcați (1925-1930), Enoșești, Criva de Sus, Ga­bera, Spurcați (1932-1939, 1943-1950).

Economia: Principala ocupație a locui­torilor - agricultura cu ramurile sale co­nexe; în anul 1887 s-au cultivat 750 ha cu grâu, 450 ha cu porumb, 5 ha cu orz, 15 ha cu ovăz, 50 ha cu rapiță, 15 ha cu vii; în anul 1897, efectivul de animale a fost de 675 vite mari, 1300 vite mici, 220 porci. În același an sunt înregistrate 7 stabilimen­te comerciale; în anul 1912 - abator, gră­dini de zarzavat, 3 cârciumi, 2 conace de moșie; în perioada interbelică - bancă populară, abator, grădini de zarzavat, 2 câr­ciumi, 2 conace de moșie.

Evoluția demografică: În anul 1898 comuna avea 242 de familii, 882 locui­tori (459 M, 423 F), 190 contribuabili, 242 capi de familie; în anul 1912-1687 locuitori (836 M, 851F), 250 clădiri locuite, 10 clădiri nelocuite, 380 gospo­dării.

Instituții: În anul 1887 - primărie, post de jandarmi, școală primară rurală de gra­dul II cu un învățător, 3 biserici (cu hramul „Sf. Ilic" în Enești, ridicată la 1819; cu hramul „Sf. Nicolae" în Criva, ridicată în 1840; cu hramul „Sf. Nicolae", în Criva ridicată în anul 1875); în anul 1898 -pri­mărie, post de jandarmi, telegraf - telefon, stație de cale ferată, școală (un învățător, frecventată de 40 elevi din 71 copii de vâr­stă școlară), 3 biserici (2 preoți, 3 cântă­reți); în anul 1912 - primărie, post de jan­darmi, poștă - telegraf, ocol silvic, stația de cale ferată Piatra-Olt, halta „Ion Kalin-deru", școală, 2 biserici.

 

Enosești, Ienușești, Ienoșești, sat

Înregistrat în județul Romanați, plasa Oltul de Sus (1831,1840,1853,1861). A făcut parte din comunele: Enoșești (1864-1873, 1887-1930, 1932-1939, 1943-1950), Piatra (1873-1887, 1930-1932, 1939-1943), Piatra-Olt (1950-1989), orașul Piatra-Olt (1989-prezent). în anul 1968 îi este întegrat cătunul Matei Basarab.

Arheologie: Lângă localitatea Enoșe­ști, pe un promontoriu care se profila din terasa dreaptă a Oltului, a fost construit castrul roman de la Acidava. Fortificația romană, situată pe drumul Romula-Rusi-dava, menționată și în Tabula Peutinge-riana, a luat numele de la o așezare geto-dacică situată în apropiere. Săpăturile ar­heologice desfășurate între anii 1975 - 1978 au arătat că, prima fortificație, reprezentată de un castru de pământ, a fost construită imediat după cucerirea romană, ea fiind apoi transformată într-un castru cu zid de cărămidă, a cărui grosime varia între 1,80 - 1,90 m și care avea o formă pătrată, cu la­tura de aproximativ 60 m. Acesta pare să fi fost construit de Cohors I Flavia Comma-genorum. La vest de fortificație se află o întinsă așezare civilă, menționată încă din secolul al XlX-lea de Tocilescu ca având formă poligonală, cu latura de 100 m, fiind întărită cu șanț și val de apărare. în 1913 a fost descoperit un tezaur de 152 denari eșalonați de la Domițian la Caracalla. Din săpăturile arheologice, dar și din des­coperiri întâmplătoare, provin mai multe rhonede de la Traian, Faustina I, Lucilla, Septimius Severus, Severus Alexander (emise la Nicaea), precum și de la Con­stantin cel Mare și Constantin II. Ultimele, datate între 330 - 335, atestă o locuire și după părăsirea Daciei.

Atestare documentară: Satu este men­ționat în statisticile și catagrafiile de la în­ceputul secolului al XIX-lea (1814,1831, 1832, 1838), în nomenclatorul adminis­trativ din anul 1861.

Evoluția proprietății: Potrivit catagra­fiilor din anii 1831 și 1838, proprietarul moșiei era Nicolae Hagi Enuș. În 6 fe­bruarie 1832, pentru achitarea unei datorii față de fostul marc ban Grigore Brâncoveanu, vindea la mezat arenda pe trei ani a moșiilor sale. În anul 1838 acesta o arenda, împreună cu moșia Slatioara, lui Constantin Nicola Nani, „sudit rusesc", contra sumei de 6300 lei. În catagrafia din anul 1845 moșia apare ca proprietate a polcovnicului Teodor Ghimpețeanu. Ulterior trece în stăpânirea lui Emanoil Lahovary care o vinde doamnei Tessa-mina Hristi. Fiul acesteia, Dimilrie Caria-nopol, o va prelua prin moștenire. în anul 1855, acesta dăruia jumătate din moșie, ca zestre, fiicei sale, Ana, cu ocazia căsă­toriei cu Eliodor Perietzeanu. În 1861, Ana Perietzeanu rămâne văduvă și, în­trucât „trebuințele sale au crescut", Dimitrie Carianopoi îi dăruiește și cealaltă jumătate a moșiei Enoșești. În anul 1893 moșia figura ca proprietate a Anei G. Caletzeanu. Prin reforma agrară din anul 1864, pe proprietatea lui Gheorghe îoan Cacalețeanu au fost împroprietăriți 59 săteni (8 fruntași, 41 mijlocași, 10 păl­mași). Potrivit unui document din anul 1867, prin legea rurală din anul 1864 pe moșia Enoșești (deosebită de moșia Ca­calețeanu) au fost împroprietăriți 9 clăcași, toți mijlocași. Alt document din anul 1893 menționează că foștii clăcași au primit 499 pogoane. În anul 1906, 3 mari proprietari dețineau 1115 ha, iar 303 lo­cuitori 1069 ha. În baza legii agrare din anul 1921 au fost expropriate 329 ha teren arabil și 91 ha pentru islaz. 101 ță­rani au primit loturi de câte 3 ha fiecare; 40 ha au rămas Casei Centrale.

Prin reforma agrară din anul 1945 au fost împroprietăriți 7 săteni cu loturi de 0,50 - 2 pogoane. Localitate complet colec­tivizată în anul 1962. Începând cu anul 1990, orășenilor le-a fost restituită proprie­tatea în limitele L, 18/1991, L. 1/2000 și L. 10/2001.

Economia: Principala ocupație a locui­torilor - agricultura cu ramurile sale co­nexe. În anul 1833, de pe 24 ¼ pogoane semănate cu grâu, ½ pogon cu orz și 66 pogoane cu porumb s-au obținut 4978 ocale cu grâu, 678 ocale cu orz și 70.000 ocale cu porumb. Au mai fost cultivate 6 ½ pogoane cu mei (nu se precizează pro­ducția obținută). Catagrafia din anul 1838 înregistra în satul Enoșești: 60 pogoane cultivate cu grâu, 143 pogoane cultivate cu porumb, 84 pogoane cu fân, 13 pogoa­ne cu vie, 3030 pruni, 10 duzi, 20 „pometuri", 23 stupi, 24 cai, 98 boi, 44 vaci, 200 oi, 20 capre, 78 porci și 5 bivoli. La 1884 apar menționate două bâlciuri anuale (de „Bunavestire" și de „St Ilie"). Date despre situația moșiei, la 1893, se regăsesc în do­sarul întocmit de Creditul Funciar Rural cu ocazia acordării unui împrumut către proprietarul său de atunci, Ana G. Ca-letzeanu: moșia se învecina, la acea dată, la N cu moșia Spurcați, a doamnei Fun-dățeanu, la S cu moșia Piatra, a moșteni­torilor prințului Obrenovici, la E cu moșia Slătioara, a domnului C. Carianopol, iar la V cu moșia Mirila, a d-lui Gheorghe Chițu. Gara Piatra se afla „chiar în mijlocul moșiei, la 3 km de conac", iar Slatina la o distanță de 54 de oră „cu trăsura" de moșia Enoșești. La 1893 suprafața totală a moșiei era de 1.460 pogoane, din care 218 pogoane pădure. Moșia dispunea la această dată de: o vilă cu trei etaje, reconstruită, cu 9 camere de zid; magazii de zid pentru 400 kile; patul nou de 400 kile; grajduri și atenante din zid; un hotel la gara Piatra cu 5 camere și un venit anual de 2500 lei. În anul 1912 - grădini de zarzavat, abator, cârciumă. Creșterea bruscă a populației acestui sat, la sfârșitul secolului al XlX-lea și în primele trei de­cenii ale secolului al XX-lca se datorează activităților economice care s-au dezvoltat aici, favorizate de așezarea geografică a localității. Recensământul din anul 1930 menționează 18 „întreprinderi".

Evoluția demografică: În anul 1831 în sat erau 94 familii; în anul 1833 — 83 familii; în 1838 - 302 locuitori; în anul 1861 - 122 familii, 128 case (împreună cu cătunul Piatra); în 1872 - 985 locuitori (inclusiv cătunele Criva, Piatra, Spurcați); în anul 1887-300 locuitori; în anul 1912 - 868 locuitori (441M, 427 F), 94 clădiri locuite, 2 clădiri nelocuite; în anul 1930— 1049 locuitori, 159 clădiri; în 1941 -1021 locuitori (513 M, 508F), 176 clădiri (inclusiv cătunul Matei Basarab), 284 gospodării; în anul 1977 — 464 locuitori, 134 clădiri.

Participare la evenimente: Violența ru­rală din timpul revoluției de la 1821 a cu­prins și satul Enoșești (mărturiile lui C. Nicolae către proprietarul Hagi Enuș, din februarie-martic). Sătenii au participat la războiul de independență (donații - 120 lei pentru cumpărarea de arme, cărăușie pentru front, 1 rănit în luptele de la Vidin, 1 soldat din Regimentul 4 linie mort la Rahova), la războiul din anii 1916-1918 (36 morți), la războiul din anii 1941-1945 (41 morți).

Instituții: În anul 1887 - primărie, post de jandarmi, poștă-telcgraf, școală (în anul școlar 1886-1887 avea un învățător, 40 de elevi; în perioada interbelică, școala pri­mară din localitate avea 2 posturi de învățători), biserică (cu hramul „Sf. Iîie", con­struită de clucerul Polihronie în peri­oada 1815-1819, reparată în anii 1912 și 1928), cula Calețeanu (arhitectural evi­dențiază tranziția de la culă la tipul de casă boierească propriu zisă). In anul 1912 - primărie, post de jandarmi, poștă-telefon, ocol silvic, stația de cale ferată Piatra-Olt, școală, biserică, culă.

Monumente: cula Calețeanu (secolul al XVUI-lea; refăcută în secolul al XIX-lea; în perioada 1962-1989 sediul coopera­tivei agricole de producție).

Comună înființată în anul 1926, des­ființată în anul 1930, reînființată în anul 1932, desființată în anul 1939, reînfiin­țată în anul 1940, desființată în anul 1950. A fost compusă din satul Fleștenoaga.

 

Flestenoaga

Evoluția demografică: În anul 1941 - 905 locuitori (438 M, 467 F), 224 clădiri, 222 gospodării.

 

Jegălia, sat

Sat dipărut. Menționat în secolul al XVII-lea.

Evoluția propietății: La începutul se­colului al XVII-lea aparținea boierilor Lupu și Stanciu, ulterior trecând în posesia Brâncovenilor.

 

Matei Basarab, sat

Este o denumire atribuită pe cale ofi­cială, în anul 1925, unui cătun al satului Enosesti, în cinstea domnitorului muntean cu acest nume. Reintegrat satului Enoșești în anul 1950.

 

Piatra, sat

Et. < piatră;

 Înregistrat în județul Romanâți, plasa Oltu de Sus (1831,1843, 1853, 1861). A făcut parte din comunele Piatra (1864-1968), Piatra - Olt (1968-1989), orașul Piatra - Olt (1989-prezent). În catagrafia din anul 1831 sunt înregistrate 3 sate: cătunul Piatra, Piatra de Jos, Piatra de Sus. Între anii 1950-1968 s-a numit Piatra-Sat.

Arheologie: În apropiere de locali­tate, în zona unde terasa inferioară a Oltului formează un promontoriu înalt ce domină valea largă a Oltului, pe un pinten de terasă, se află punctele Vadul Codrii și Nucet, situate la aproximativ 300 m unul față de celălalt, unde au fost identificate mai multe așezări neolitice.Tot aici au fost găsite fragmente ceramice caracteristice culturilor Cerna­voda III și Coțofeni. În punctul Nucet, cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate între anii 1992 - 1997 de către Mu­zeul Județean Slatina și Institutul de Cercetări Socio - Umane din Craiova, au fost descoperite în afara fragmentelor ceramice și a uneltelor de silex, neolitice și numeroase materiale aparținând culturilor Verbicioara și Basarabi.

Atestare documentară: Satul este menționat la 14 aprilie 1529, ca loc de deces al marelui ban Pârvu Craioves-cu; în hrisovul din 15 mai 1592 Ștefan Surdu voievod întărește jupâniței Neacsa si fiului ei Mihail părți din mai multe sate printre care și Piatra . În hrisovul din 8 noiembrie 1601 Teofana călugărița, „mama lui Mihai Viteazul" lasă mănăstirii Cozia satele Frăsinetu și Studenița. Cu această ocazie este men­ționat ca martor și „popa Andonie de la Piatra". În 8 noiembrie 1602, în actul de donație a satelor „Frăsinetu și Stu­denița" din Romanați, al călugăriței Theofana, mama fostului domnitor, Mihai Viteazul, și al doamnei Stanca și doamnei Florica, către Mănăstirea Co­zia, apare ca martor un „Andonie bă­trânul din Piatră" (menționat până în secolul al XVII-lea). Satul este menționat și în alte documente din secolele XVII-XVIII, în Schwantz (1722), în Schutz (1780), în Bauer (sat cu biserică din secolul al XVIII-lea), în catagrafiile din anii 1831, 1833, 1840, în harta rusă din 1853, îh nomenclatorul administrativ din anul 1861, în Szathmary (1864).

Evoluția proprietății: Satul a fost un domeniu mai vechi al familiei Craioveș­tilor, în documentul din 15 mai 1592. Ștefan Surdul întărește mai multe sale printre care și Piatra, ca ocină pentru Neacșa din Vâlcănești și fiul său, Mi­hail. La 1722 satul apare ca pro­prietate a lui Radu Golescu. În anul 1831 moșia Piatra din satul Ianușăști era stăpânită de banul Brâncovcanu; în același an satul „Cătunu Piatra" era stăpânit de Elenca Giurgeanca, satul Piatra de Jos era stăpânit de serdarul Titu Bengcscu, iar satul Piatra de Sus era stăpânit de Nicolae Hagi Ienuș, serdar Titu Bengescu și banul Grigore Brâncoveanu. În anul 1837, satul Piatra apare ca proprietate a Ilincăi (Elencăi) Brătășanu. Potrivit ca­tagrafiei din anul 1845, moșia aparținea lui Haralambic Fundățeanu, proprietar pe care îl găsim menționat și mai târziu, în ziarul „Anunțătorul român" din 20 noiembrie 1857, când dădea spre arendă moșia sa, „Piatra, în jud. Olt, cu 70 de locuitori, locuri de arătură cât va voi să facă pe dânsa, fânețe îndestule; are pe dânsa și vii pentru care se plătește otaștină, o zalhana, două hanuri la dealul Sarului, în drumul cel mare al Craiovii, în depărtare de Slatina o jumătate dc oră". Prin reforma agrară din anul 1864 au fost împroprietăriți 11 locuitori cu terenuri de 3-5 pogoane. în anul 1906 în localitate se găsea un marc proprietar care deținea 3.200 ha și 268 locuitori care aveau în proprietate 633 ha. în con­formitate cu legea agrară din anul 1921 au fost împroprietăriți 37 locuitori iar prin reforma agrară din anul 1945, 17 locuitori. în 4 martie 1956 a fost în­ființată cooperativa agricolă dc pro­ducție „16 februarie 1933" (23 de fami­lii, 55 ha teren arabil).

Localitate complet colectivizată în anul 1961. începând cu anul 1990, oră­șenilor le-a fost restituită proprietatea în limitele L. 18/1991, L. 1/2000 și L. 10/ 2001.

Economia: Principala ocupație a lo­cuitorilor - agricultura cu ramurile sale conexe; meșteșugurile, industria. În anul 1833, de pe 45¼ pogoane cultivate cu grâu, 1 pogon cu orz și 77 pogoane cu porumb, s-a obținut o recoltă dc 10.773 ocale cu grâu, 250 ocale cu orz și 10.800 ocale cu porumb.

Potrivit catagrafiei din anul 1838, satul avea 53 pogoane cultivate cu grâu, 81 pogoane cu porumb, 112 pogoane cu fân, 22 pogoane cu vie, 1075 pruni, 10 duzi, 11 cai, 61 boi, 51 vaci, 181 oi, 126 capre, 118 porci, 1 bivol, 2 măgari și 52 stupi. În 1887 sunt înregistrate 6 câr­ciumi; în anul 1912 - bancă populară („Piatra", înființată în anul 1900), So­cietate de cumpătare, 4 grădini de zar­zavat, fabrică de ape gazoase, 6 câr­ciumi, sălașe de țigani nomazi.

În perioada interbelică - moară cu benzină, fabrică de apă gazoasă, bancă populară („Piatra"; în anul 1928 - capital social 209000 lei), grădini de zarzavat, 7 cârciumi.

Evoluția demografică: În anul 1722 în sat erau înregistrate 31 familii; în anul 1833 - 45 familii; în anul 1861 - 280 familii, 260 case; în anul 1872 - 1210 locuitori; în anul 1887 - 1174 locuitori; în anul 1912 - 1801 locuitori (937 M, 864 F), 306 clădiri locuite, 11 clădiri ne­locuite, 383 gospodării; în anul 1930-2088 locuitori; în anul 1941-2363 lo­cuitori (1160 M, 1203 F). 486 clădiri, 529 gospodării; în 1956 - 1972 locui­tori: în anul 1973 - 2301 locuitori, 590 locuințe; în anul 1977 - 2326 locuitori, 589 clădiri.

 Participare la evenimente: Locuitorii au participat la revoluția din anul 1848 (în iunie jurământ pe constituție; 7 do­robanți originari din Piatra s-au înrolat în armata generalului Maghcru, canto­nată la Troianu), la războiul de indepen­dență (donații, ofrande, cărăușie pentru front; un soldat rănit în luptele de la Grivița; depozite pentru provizii, arma­ment și muniție; spital militar; centru de adunare a trupelor), la răscoala din anul 1907 (agitații ale locuitorilor „în timpul secerișului"; la Piatra-Olt, din ordinul generalului Gigurtu, se constituie un detașament mixt „compus dintr-un ba­talion de vânători, un regiment de arti­lerie, un regiment de cavalerie", pentru a interveni în caz de noi „tulburări în zonă cu ocazia secerișului"), la războiul din anii 1916-1918 (proteste ale locuito­rilor în gara Piatra-Olt în anul 1918 împotriva trupelor de ocupație; 97 morți), la războiul din anii 1941-1945 (63 morți).

Instituții: în anul 1887 - primărie, post de jandarmi, poștă - telegraf, un birou de percepție fiscală, moașă comu­nală, agent sanitar, școală primară gradul I (existentă în anul 1840; în anul școlar 1886-1887, un învățător, 60 elevi), bi­serică (cu hramul „Sf. Nicolac", con­struită din zid, la cerința Elenei Brătășanu în anul 1839, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn); în anul 1912 -primărie, post de jandarmi, birou per­cepție fiscală, ocol silvic, oficiu poștal, punct sanitar (moașă comunală, asistent medical), școală, biserică; în perioada interbelică - primărie, post de jandar­mi, birou percepție fiscală, ocol silvic, oficiul poștal, punct sanitar, școală pri­mară (4 posturi de învățător), grădiniță (o educatoare), biserică, bibliotecă paro­hială;

Monumente: monument dedicat sol­daților străini morți, în misiune în războiul din anii 1916 - 1918, situat în cimitirul satului Piatra.

 

Piatra de Jos, sat

Et. < top. Piatra + determ.

Evoluția administrativă: Înregistrat în județul Romanați, plasa Oltul de Sus, (1831, 1833, 1845-cătunul Piatra). La mijlocul secolului al XlX-lea, Piatra de Jos și Piatra de Sus se unesc, fiind recen­zate sub numele de Piatra. în deceniul 4 al secolului XX revin denumirile de Piatra de Jos și Piatra de Sus

Atestare documentară: Menționat într-un document din 16 noiembrie 1764 și în documentul datat 20 decembrie 1779, alături de satul Piatra de Sus, care parc să fi fost satul vechi. Ulterior este menționat în statisticile și catagrafiile din anii 1814, 1831, 1833, 1845 (Piatra).

Evoluția proprietății: Apare în anul 1814, ca proprietate a serdarului Titu Bengescu și a lui N. Brătășanu. În anul 1831. moșia și satul Piatra de Jos sunt proprietatea serdarului Titu Bengescu.

Moșia Piatra de Jos, împreună cu moșia Piatra de Sus, a fost arendată în anul 1831 cu 4000 lei, iar în anul 1833 cu 6000 lei. În Catagrafia Episcopiei Râm­nicului de la 1845, cătunul Piatra era propietatea lui „d. Haralambie Fundățeanu".

Economia: Principala ocupație - agricultura cu ramurile sale conexe. În anul 1833, de pe 19 Vi pogoane semănate cu grâu si 49% pogoane semănate cu porumb s-au recoltat 10050 ocale cu grâu și 41200 ocale cu porumb.

Evoluția demografică: În anul 1831, în sat erau înregistrate 53 familii, 6 fe­ciori de muncă; în anul 1833 - 212 fa­milii.

Instituții: Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae" zidită la 1740, amintită la 1845 (în „mahalaua de jos"; un preot), alături de o altă biserică din zid, cu hra­mul „Adormirea Maicii Domnului" (în „cartierul Piatra"; un preot).

 

Piatra de Sus, sat

Et. < top. Piatra + determ.

Evoluție administrativă: Înregistrat în județul Romanați, plasa Oltul de Sus, (1831, 1833, 1845). La mijlocul seco­lului al XlX-lea, Piatra de Jos și Piatra de Sus se unesc, fiind recenzate sub numele de Piatra. În deceniul 4 al se­colului XX revin denumirile dc Piatra de Jos și Piatra de Sus.

Atestare documentară: Menționat într-un document din 16 noiembrie 1764 si în documentul datat 20 decembrie 1779, alături de satul Piatra de Jos.

Ulterior este menționat în statisticile și catagrafiile din anii 1814, 1831, 1833, 1845.

Evoluția proprietății: Apare în anul 1814, ca proprietate a serdarului Titu Bengescu și a lui N. Brătășanu. Primul este amintit ca proprietar deplin în perioada 1832-1833,1837-1838. În anul 1831, moșia și satul Piatra dc Sus erau proprietatea lui Nicolae Hagi Enuș, serdarului Titu Bengcscu și banului Grigore Brâncovcanu. În anul 1831, moșia Piatra de Sus, împreună cu moșia Piatra dc Jos, erau arendate cu 4000 lei, iar în anul 1833 cu 6000 Ici. În anul 1845, moșia se afla în proprietatea lui loan Florescu.

Economia: Principala ocupație - agricultura cu ramurile sale conexe. În anul 1833, de pe 159 ¾ pogoane semă­nate cu grâu, 52 pogoane cu orz și 212 ¼  pogoane cu porumb s-au obținut 32780 ocale cu grâu și 134200 ocale cu po­rumb. Catagrafia din anul 1838 înre­gistra 219 pogoane semănate cu grâu, 421 pogoane cu porumb, 548 pogoane cu fân, 17 pogoane cu vie, 10 pogoane cu „pometuri", 565 pruni, 225 duzi, 112 cai, 362 boi, 420 vaci, 2.249 oi, 274 ca­pre, 307 porci, 59 bivoli, 4 măgari și 10 catâri, 23 stupi.

Evoluția demografică: În anul 1831, în sat erau înregistrate 248 familii, 36 feciori de muncă; în anul 1833 - 212 familii; în anul 1838 - 246 familii cu 920 locuitori.

Instituții: Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae" din anul 1760 (în anul1845 un preot: „Marin sin popa Marin"; biserică din piatră; cu hramul „Sf. Dumitru" la 184 5  (2 preoți „ Nedelcu sin Marin și Ilie sin Radu").

 

Piatra-Olt

Înființată în anul 1950, desființată în anul 1968. A făcut parte din regiunea Argeș, regiunea Pitești (1950-1968), raionul Slatina (1950-1968). A fost formată din satele Bistrița Nouă, Enoșești, Piatra-Olt (1950-1968).

 

Piatra-Olt, sat

Et. < top. Piatra + top.Olt

Situat la vest de comuna Piatra (13 kn „depărtare de Balș, 16 km depărtare de Slatina și 27 de Caracal").

Evoluția administrativă: Înregistrat în județul Romanați, plasa Oltul de Sus; jărun, la satul Enosești în nomenclatorul administrativ din anul 1898; a făcut parte din comunele Enoșești (1925-1930, 1932-1939, 1943-1950), Piatra - Olt (1950-1989), orașul Piatra - Olt (1989-prezent).

Atestare documentară: Menționat în Dicționarul geografic al Județului Ro­manați („stațiune de cale ferată forte însemnată în județul Romanați, situată la apus de comuna Piatra"); la început canton, apoi gară si nod de cale ferată (linia Corabia-Râmnicu Vâlcea, linia Slatina-Craiova). La sfârșitul secolului al XIX-lca și începutul secolului al XX-lea devine cătun al satului Enoșești, apoi subunitate distinctă a comunei Enoșești, ulterior, în comuna Piatra Olt.

Economia: Principalele ocupații ale locuitorilor - agricultura cu ramurile sale conexe, meșteșugurile, industria; în anul 1887 figurează ca „stațiune de cale ferată foarte însemnată în județul Romanați", deținând și „un birou tclegrafo-poștal".

Participare la evenimente: Un docu­ment din 9 iunie 1878 amintește de adu­narea în localitate a unui grup de peste 100 de bulgari, pregătiți „pentru a se duce în Balcani". În vara anului 1907, „pe timpul secerișului", pentru a preveni orice posibilă răscoală din partea țăra­nilor din satele din zonă, la ordinul Ministrului de Război și al comandan­tului de divizie, generalul Gigurtu, la Piatra - Olt a fost concentrat un detașa­ment de intervenție, format dintr-un ba­talion de vânători, un regiment de ca­valerie și un regiment de artilerie.

Evoluția demografică: În anul 1973 - 1932 locuitori, 454 locuințe; în anul 1977 - 2001 locuitori, 436 clădiri.

Instituții: În perioada interbelică - școală (2 posturi învățător), stație de cale ferată, birou telegrafo-poștal.

 

 

 
 Vremea
 
Click for Craiova, Romania Forecast
 
 Album foto
 
parc3.jpg


sport2.jpg


parc8.jpg


sport3.jpg


palatul.jpg


gradinita.jpg


 
 Curs valutar
 
 
 
Continutul acestui site este proprietatea Primariei orasului Piatra Olt.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor de pe acest site este permisa cu mentionarea sursei.